2009-09-10
 
CLIPUL LIVE YOUR LIFE - GATA PENTRU DIFUZARE

 Videoclipul singel-ului Live your life produs de Annamari Dancs și Dj Robert Georgescu a fost filmat și montat în decursul unei singure săptămâni. Filmările au avut loc la Sighișoara,  într-o atmosferă superbă:

  -Este vorba despre 16 ore de lucru din greu, dar ne-am simțit foarte bine!  - începe Annamari – Cel mai greu a fost când filmam pe străzile orașului și trebuia să avem grijă ca turiștii  să nu intre în cadru. Pe lângă acesta,  la filmări au participat și doi copii, Kimberly de 2 ani si nepotul meu Adam de 5 ani, care și-au pierdut destul de repede răbdarea. De altfel am primit foarte mult ajutor din partea fun-cluburilor, am avut mai mulți prieteni, care au venit să ne ajute .

  Regizorul a fost  Ciprian Florea, unul din cei mai buni regizori al momentului, având în palmares clipuri celebre ca Connect-R ‘Burning Love’ sau Inna ‘Love’. Echipa a fost întărită de make-up- artista Dana Argeșan, care a lucrat deja cu mai multe staruri hollywoodiene, ca de exemplu Samuel L.Jackson, Kylie Minouge, Anastacia sau Willem Dafoe.

 -Faptul ca totul era deja pregătit ne-a ajutat enorm – povestește Annamari – , tot ce aveam de făcut era să fiu în cea mai bună formă în fața camerelor. Cel mai mult îmi plac înregistrările din timpul nopții, când jucam rolul unei zeiței grecești…  este o imagine foarte interesantă! Îmi place și partea când chemam pensionarii la petrecere, i-am avut alături pe cei mai dragi fani din Clubul Pensionarilor din Sfântu Gheorghe, care au mai multă energie decât 10 tineri la un loc. Conform scenariului mă plimb pe stradă și toți cei cu care mă întâlnesc devin veseli și încep să mă urmeze, astfel  spre sfârșitul povești  totul se transformă într-o fiesta. Cel mai bun lucru din tot clipul este că a reușit să  transmită oamenilor mesajul pozitiv,  respectiv să-și  trăiești viața și să nu fii încăpățânat.

  Clipul va fi în curând disponibil pe YouTube, pe pagina de web a cantăreței și pe catmusic.ro  , iar în câteva săptămâni va fi difuzată și pe posturile din țară și străinătate.